Copiii cu dizabilităţi nu sunt
handicapaţi prin definiţie, ci sunt copii cu nevoi speciale, ce trebuie
înţeleşi, iar nu catalogaţi. Centrele de plasament pentru copiii din România
sunt în continuă schimbare, dar acest lucru
nu înseamnă, neapărat, că vorbim şi de creşterea calităţii serviciilor
oferite. Acest sistem de protecţie socială din România, după douăzeci de ani de
tranziţie, este încă rudimentar şi nu răspunde nevoilor persoanelor cu
dizabilităţi. De asemenea, se simte nevoia unui serviciu de consiliere destinat
părinţilor care au un copil cu dizabilităţi, pentru informare şi sprijin. Un
copil cu dizabilităţi este de două ori mai vulnerabil şi mai sensibil decât un
adult cu dizabilităţi, deoaece este mai expus la a fi judecat de ceilalţi
copii, care pot fi uneori aspri când vine vorba de diferenţe de ordin fizic sau
psihic. În general, un copil are nevoie de protecţie, iubire, suport, aprobare,
încurajare şi atenţie, însă copilul cu dizabilităţi simte nevoia să ştie că nu
este respins din cauzanevoilor sale speciale.
Scopul proiectului „Și eu sunt la fel ca
tine!”urmărește combaterea discriminării asupra persoanelor cu handicap,în
special a copiilor cu handicap locomotor. Prin obiectivele propuse se urmărește facilitarea” accesului” la o viață mai bună
pentru acești copiii. Dorim să le arătăm oamenilor că și copiii cu handicap sunt copiii care au dreptul la
educație,au dreptul la o copilărie fericită,la fel cum beneficiază și ceilalți
copii.
Misiunea noastră este de a conștientiza și informa opinia publică în
privința stigmatizării copiilor cu handicap locomotor.
Toţi copiii trebuie să
beneficieze de o educaţie care promovează egalitatea şi nondiscriminare în
drepturiAceastă educaţie trebuie să se bazeze pe formarea fiecărui individ în
parte, o pregătire a copilului pentru viaţa sa de adult, care va avea copii la
rândul său.
De asemenea, educaţia individuală a fiecărui
copil cu nevoi speciale în parte trebuie să permită adaptarea procesului educaţional
în sine, pliindu-se pe necesităţile copilului .
Am ales această temă deoarece oamenii
au deseori tendința de a discrimina copiii cu handicap stopându-le șansa de a
se dezvolta într-un mod armonios încă din primii ani de viața. Sunt încălcate
drepturile în special cel la educație.
Acești copii sunt descurajați de către persoanele competente, uneori neavând
acces la școli sau grădinițe normale .Autoritățile preferă să le ofere o indemnizație acestor persoane dezavantajate
care este insuficientă pentru asigurarea traiului de zi cu zi,în loc să
investească în educația lor,oferindu-le posibilitatea de a se dezvolta atât în
plan social cât și în plan profesional diminuându-le șansa de a se descurca
singuri. Noi,ca societate, trebuie să sprijinim din toate punctele de vedere
acești copiii deoarece ei reprezintă viitorul. Dacă putem să le oferim ocazia
de a fi independenți,acest lucru nu poate fi refuzat.Insistăm pe aceast aspect
datorită faptului că autoritățile competente ignoră creareea unor inovații sau
strategii pentru a le crea oportunități de a fi persoane capabile de a se
descurca singure ,fără a fi o „povară”pentru societate.
Un handicap e
legat de o deficiență care poate fi mentală, fizică sau senzorială. Această
deficiență determină limitări funcționale și/sau probleme sociale.
Handicapurile au în comun unele caracteristici, dintre care permanența sau durabilitatea; cel mai des, handicapul e pe viață, chiar dacă există handicapuri care se instalează progresiv sau au o evoluție discontinuă.
Handicapurile au în comun unele caracteristici, dintre care permanența sau durabilitatea; cel mai des, handicapul e pe viață, chiar dacă există handicapuri care se instalează progresiv sau au o evoluție discontinuă.
Se disting
mai multe tipuri de handicap:
handicapuri
mintale și psiho-afective: se caracterizează prin dificultăți mintale sau
psihice în înfruntarea situațiilor vieții de zi cu zi;
- handicapurile motorii: se definesc prin disfunctța sau reducerea activității fizice ale unui individ și afectează membrele, trunchiul sau capul;
- handicapurile senzoriale: afectează vederea și auzul.
- handicapurile motorii: se definesc prin disfunctța sau reducerea activității fizice ale unui individ și afectează membrele, trunchiul sau capul;
- handicapurile senzoriale: afectează vederea și auzul.
Un copil se pregăteşte pentru viaţă, învaţă să
se descurce în anumite situaţii, creşte şi se descoperă pe sine, însă un copil cu
dizabilităţi, pe lângă toate acestea, trebuie să lupte cu el însuşi şi uneori
şi cu cei din jurul său. Putem recunoaşte faptul că România încă nu dispune de
mijloacele materiale, de interesul şi consideraţia atât de necesare sistemului
de întrajutorare a persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, părinţii care au
un copil cu dizabilităţi şi se confruntă cu o mulţime de probleme legate de
situaţia materială, de multe ori aceste dificultăţi fiind cauzate chiar de
sistem şi care nu pare să fie de partea persoanelor pe care, culmea, le
protejează. De multe ori societatea pune ştampila pe copilul care se confruntă
cu un handicap psihic, în loc să-i creeze acel mediu propice dezvoltării
capacităţilor şi abilităţilor de a avea o anumită independenţă.
Un stereotip este un concept
sau imagine simplificată şi/sau standardizată, care este comună unor oameni referitor
la un alt grup. Stereotipurile pot fi pozitive sau negative şi sunt
generalizate de cunoașterea minimă sau
limitată a unui grup de oameni. Aceste
concepţii simpliste, opinii sau imagini, sunt bazate pe atribuţiile ce le au în
comun membrii unui alt grup. Stereotipurile sunt dăunătoare
în sensul lor, ei fac rău prin prejudecată şi discriminare.
Istoric, oamenii cu dizabilităţi au fost un stereotip realizat
în diferite moduri. Unele din aceste stereotipuri a fost etichetarea
persoanelor cu dizabilităţi,
etichetare care persistă încă în mintea oamenilor. Informaţii incomplete,
percepţii greșite, izolare şi segregarea au perpetuat multe stereotipuri.
Vizualizarea unei persoane cu dizabilităţi
sau a unui grup de persoane cu dizabilităţi ţinând cont de
limitele stereotipice ne face să vedem
ce putem aștepta şi cum putem răspunde.
Unele stereotipii referitoare la portretul persoanelor cu dizabilităţi este format din:- jalnic şi patetic
- caraghios/ ţinta glumelor
- povara
- incapabil de a participa în viaţa de zi-cu-zi
Oamenii cu dizabilităţi sunt diferiţi de
persoanele care nu au dizabilităţi.
Atașarea unei etichete cum ar fi “schiop” unui grup de oameni nu înseamnă ca toţi sunt la fel şi
multe din acestea sugerează că în
ochii unor persoane nu sunt plăcuţi.
Pot exista situaţii în şcoală când
copiii cu dizabilităţi pot fi pedepsiţi de cadrele didactice mai puţin
informate în legătură cu problemele pe care respectivii copii le au. De aceea
pentru evitarea unor astfel de situaţii neplăcute, părinţii trebuie să
informeze toate cadrele didactice, dar şi conducerea şcolii trebuie să
organizeze anumite cursuri cu privire la aceste probleme extrem de complexe şi
de actualitate.
Obiective:
1. Dezvoltarea capacităţii persoanelor cu
dizabilităţi de a-şi valorifica potenţialul propriu;
2. Facilitarea accesului la o formă de educaţie în colectivitate pentru fiecare persoană cu dizabilităţi, adecvată vârstei şi nevoilor individuale;
3. Creşterea capacităţii familiilor persoanelor cu dizabilităţi de a face faţă situaţiilor problematice;
4. Creşterea eficienţei în cooperarea dintre specialiştii implicaţi în programele de asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi;
5. Întărirea solidarităţii sociale faţă de persoanele cu dizabilităţi şi grupurile acestora;
6. Ridicarea gradului de participare socială a persoanelor cu dizabilităţi prin accesul mai uşor la serviciile şi programele comunitare.
2. Facilitarea accesului la o formă de educaţie în colectivitate pentru fiecare persoană cu dizabilităţi, adecvată vârstei şi nevoilor individuale;
3. Creşterea capacităţii familiilor persoanelor cu dizabilităţi de a face faţă situaţiilor problematice;
4. Creşterea eficienţei în cooperarea dintre specialiştii implicaţi în programele de asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi;
5. Întărirea solidarităţii sociale faţă de persoanele cu dizabilităţi şi grupurile acestora;
6. Ridicarea gradului de participare socială a persoanelor cu dizabilităţi prin accesul mai uşor la serviciile şi programele comunitare.
În opinia noastra sistemul de protecţie al
persoanelor cu handicap locomotor trebuie adaptat după nevoile şi dificultăţile
cu care se confruntă aceste persoane şi familiile lor. Persoanele cu nevoi
speciale care îşi cer drepturile şi familiile acestora se confruntă cu mari
dificultăţi în ceea ce priveşte respectarea lor.
Noi
ne propunem să avem un impact asupra populației și autorităților locale prin
intermediul campaniei noastre de informare și conștientizare privind ignoranța
și superficialitatea cu care sunt tratați copiii cu handicap locomotor. Sperăm
să avem efectul dorit asupra grupului-țintă ,astfel reușind să diminuăm
discriminarea atât în rândul copiilor cu handicap locomotor cât și în rândul
persoanelor cu dizabilități în general. În cazul informării cadrelor didactice,
privind nevoile copiilor cu handicap locomotor
dorim să încurajam facilitarea
accesului acestora spre educație diminuând astfel riscul de a fi judecați
ca fiind persoane incapabile din punct de vedere al capacităților intelectuale.
Campanie realizata de : Morosanu Sebastian
Spram ca pe viitor totii cei aflati in cauza sa li se acorde o sansa :
Campanie realizata de : Morosanu Sebastian
Spram ca pe viitor totii cei aflati in cauza sa li se acorde o sansa :


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu